La cinci zile dupa, am realizat ca trecuse deja prea mult timp… Lucrurile se mai calmasera si am zis sa ma intorc la ea, simtind ca inca o iubesc. Cand am ajuns acolo, era cu un altul. Prea tarziu…
La cinci zile dupa, am realizat ca nu pot ramane un ignorant si trebuie sa-i dau amicului meu suma pe care mi-o ceruse, fireste, cu cinci zile inainte. Cand am ajuns unde stiam ca locuieste, nu mai era acolo. Fugise in alta parte, pentru ca datora bani unor oameni cu rea credinta. Prea tarziu…
La cinci zile dupa, mi-am dat seama cat de repede moare un om si cineva, cu gesturi relativ simple, ar fi putut schimba totul. Dar nimeni nu a ridicat un deget. Nici macar eu…
La cinci zile dupa, am realizat ca daca invatam cate putin din timp, nu-mi mai era rusine de mine si de rezultatul meu dezastruos. Urma sa merg oriunde cu o eticheta mare, scoasa la vedere, in ochii tuturor.
La cinci zile dupa, mi-am dat seama ca daca imi faceam putin timp si ma duceam si eu acolo, eram in sfarsit toti, dupa atatia ani… Am fost singurul lipsa.
La cinci zile dupa, mi-am spus ca tare am gresit nescotand o hartie de zece lei din buzunar pentru pustiul care canta dumnezeieste la o vioara rablagita, chiar in coltul blocului de vis-a-vis. Am gasit coltul pustiu, fara pic de muzica…
La cinci zile dupa, l-am sunat spunandu-i ca accept propunerea. Mi-a zis ca si-a gasit un alt partener, ramane sa mai vorbim, poate, sa vedem, daca, nu se stie. Acum, cei doi conduc o companie care face milioane…
La cinci zile dupa, mi-am dat seama cat de prost am putut sa fiu, atata amar de vreme. Ar fi trebuit sa am o cu totul alta relatie cu tatal meu, pe care il pierdusem, cu cinci zile inainte…
La cinci zile dupa, am aflat cat de bine s-au simtit colegii mei in excursia in care eu am refuzat din motive stupide sa merg. Am ramas intr-o camera alba, dar rece…
La cinci zile dupa, am regretat ca n-am putut sa-i promit ca ma voi schimba, numai pentru ea. Mi-a aruncat drept in fata ca sunt un las, ca ma astept sa mearga mereu bine chiar daca nu mai sunt pe placul ei.
La cinci zile dupa, am realizat ca, ajuns la capat de drum, nu am facut ceea ce trebuia sa fac, la momentul potrivit. Prea tarziu… Uitandu-ma inapoia mea, puteam sa vad altceva…
Ratam oportunitati si-l luam pe nu in brate. In anumite clipe, un impuls bun se naste in noi fara sa profitam de pe urma lui, innabusindu-l in propria noastra nepasare. Intalnim oameni pe care ii putem ajuta, devenind un potential miracol pentru fiecare, dar iarasi impulsul nucleului creator se sterge si trecem mai departe. Dupa cativa pasi, o voce interioara parca ne spune “inca te mai poti intoarce” dar valul se face din ce in ce mai mic, ajunge la tarm si se sparge. Ne este teama sa dam gres, de parca o greseala ne pune o pecete pentru tot restul vietii. Nu vrem sa spunem anumite cuvinte celor dragi decat in situatii extreme si nu de fiecare data cand o simtim cu adevarat; de fapte marete nici nu mai aduc vorba. Lasam totul pe maine, un maine perpetuu care devine din tinta un echivalent de niciodata.
Fa fiecare lucru la momentul potrivit, exact atunci cand trebuie sa-l faci. O singura viata ai.
Un articol de I. V. Radulescu - SecreteleFericirii.ro
?
