V-am obisnuit cu fotografii realizate de artisti consacrati sau tineri pe cale de a se afirma, insa seria zilei de astazi vine dintr-o cu totul alta zona. Mai precis, vine din spatiu, de la Andre Kuipers, un astronaut si astrofizician olandez, pe care il puteti urmari pe Twitter. Momentan se afla la 400 de kilometri deasupra Pamantului si exploreaza spatiul la o viteza de 28.000 de kilometri la ora. Din cand in cand transmite live de pe statia spatiala, iar atunci cand nu e ocupat cu rezolvarea misterelor spatiului se lasa fascinat de imagini (Volgograd, polii planetei, Dubai...) pe care putini au ocazia sa le vada din unghiurile de care are el parte.



















