El era tanar. Se plimba cu ea prin parc si nimic altceva nu mai conta in acele momente. Stia cum sa se poarte cu lumea si lumea stia cum sa se poarte cu el. Lumea in esenta, nu doar oamenii… Pas dupa pas, pe carari facute printre flori, printre copaci, pe sub nori albi si cerul albastru, in aerul naturii, inmiresmat cu odorul minunilor colorate din mijloc de primavara. Erau numai ei si se bucurau de fiecare clipa. El simtea totusi o amorteala ciudata, o durere in piept si o caldura brusca. Peste toate, parca cineva il tragea usor in sus. Ridica privirea spre eter si-i venira in minte, rand pe rand, amintiri, chipuri, sentimente… Ea il privea si nu putea sa spuna nimic. Timpul parca s-a oprit putin in loc.
Undeva sus, peste norii nostri si alte ceruri vazute si nevazute, in tron statea un batranel. Stia bine ca jos era haos. Nu a iesit chiar frumos exercitiul sau din urma cu doua mii de ani si de atunci, lucrurile s-au tot stricat. Cu o mana sprijinind capul greu, batranul privea in golul ce-i umplea universul. Dupa cateva secunde, ii vine o idee. De langa tron, apuca o lanseta cu fir lung si tinteste printre norii sai. Ai fi zis ca la intamplare. Carligul coboara prin gol, prin vid, printre stele. Ajunge la norii nostri si trece de ei. Se duce intr-un parc, in mijloc de primavara…
In spatele lui, carligul se opri la cativa milimetri de ceafa. Caldura deveni tot mai prezenta si parca trupul mai avea putin si ii lua foc. Sus, batranelul auzi doi clopotei din aur. S-a prins ceva! Trage cu putere, se lupta, transpira, mainile il dor. Prada e tanara, legaturile sunt puternice. Infasoara firul pe tambur si parca nu se mai termina. Cu chiu cu vai, l-a adus in sfarsit langa el..
Jos, trupul pustiit se prabusi intr-o clipa. A ramas intins pe covorul verde, printre flori, sub cerul albastru. Ea era tot acolo, in neputinta sa faca sau sa spuna ceva.
Sus, batranelul aduce pretioasa captura aproape. Apoi striga la un domn asezat langa o poarta:
-Mai Petre, il vezi cat e de frumos?
-Toti sunt asa, Maria Ta. Sau ma rog, ar trebui sa fie...
-Nu stiu de ce, dar eu ii fac cum trebuie si toti se strica acolo jos, Petre.
-Stiu, dintre ei vin si eu. Asta e natura omului.Viata i-a fost oferita ca prin minune si isi cam bate joc de ea. Cei buni se ratacesc prin multimi si se contopesc, vrand nevrand cu ele. Cei rai formeaza multimile.
-Imi cer zilnic mii de lucruri, prietene. Unii vor bani, altii copii, altii sanatate. Vor sa ia examene, sa treaca interviuri, sa se uite o anumita persoana la ei, sa castige o echipa... Primesc miliarde de ganduri in fiecare secunda si incerc sa ma impart cumva ca sa-i satisfac pe toti. Iar cand capata ceea ce au cerut, putini stiu sa spuna multumesc...
-Cand te gandesti ca la inceput i-ai facut dupa chipul si asemanarea ta! Cand te gandesti ca apoi, dupa ce i-ai vazut pe ce cai apuca, ai trimis si pe cineva sa-i indrepte. Nici nu are rost sa spun mai multe.
-Vezi tu Petre, cand esti prea bun strica. Dar asta e poveste veche. Am una noua: povestea pescarului de suflete.
-Pescar de suflete? Te plictisesti, Maria Ta?
-Ba din contra. Dar mi-a venit o idee. Petre, tu stai la poarta de doua mii de ani. Te vad tot mai obosit, cu atatea suflete implorandu-se de tine. Eu cunosc mai bine toti oamenii. Mi-am facut dintr-o bucata de nor, o lanseta de aur, cu firul lung si carligul ascutit. Odihneste-te langa poarta amice si lasa-ma din tron sa fac un experiment. Lasa totul pe mana mea.
-Prea bine. Pescarul are si o captura, vad. Cine e norocosul?
- Vom vedea in scurt timp daca e norocos ori ba.
-Cum asa?
-E drept ca cine ajunge aici langa mine se poate numi norocos. Doar a scapat de acolo, de jos. Dar eu, Petre, fac un experiment. Intreb pestele daca vrea sa se intoarca in apa sau sa ramana aici...
Batranul face semn cu mana ridicata catre trei ingeri si sufletul ii este adus in fata.
-Te-ai lasat greu, baiete. Am transpirat tot tragand la tine. Pai e frumos?
-M-am vazut tot mai mic. Pe ea, la fel. De ce? Am gresit cu ceva?
-Din contra. Petre draga, zii tu, a gresit baiatul cu ceva?
-Sa fie multumit ca i s-a dat lui primul sansa asta!
-Despre ce sansa e vorba?
-Vezi tu tinere, pana acum fiecare isi traia viata dupa cum voia. La capatul drumului, oricat era el de lung, Petre ii intampina pe toti. Unii intrau, altii nu. Acum, il las pe domn sa mai stea locului o clipa si simplific lucrurile. Din cauza asta te-am adus aici. Stai linistit, timpul e oprit jos. Din cauza asta ea nu face si nu spune nimic. Nu se poate.
-Nu inteleg. De ce am ajuns aici?
-Voi pescui, rand pe rand, toti oamenii. Ii voi scoate din carcasele lor si-i voi aduce langa mine, intrebandu-i daca vor sa ramana acolo sau sa stea aici. Ce e atat de greu? Uitati de iad sau alte tampenii. M-am ingrozit de ce se intampla jos si dau tuturor sansa sa stea in spatele portii lui Petre. E clar acum?
-E cat se poate de clar, dar sunt pus in fata unei alegeri grele. Lumea ma infioara asa cum a ajuns sa fie. Cu ea totusi, nu-mi pasa de nimic. Eram doar noi. Numai pentru ea m-as intoarce si pentru nimic altceva. Daca o sa decid sa stau aici, ce se va intampla pe pamant?
-Mascam noi cumva. Un infarct, o hemoragie interna, un accident vascular cerebral. Stai fara griji. Ambalajul conteaza prea putin.
-De data asta ma intorc! Imi pare rau... Abia astept sa fiu iar cu ea. Trimite-ma jos!
-Cum doresti...
Cei trei ingeri elibereaza sufletul si acesta revine in trup. Tanarul deschide ochii, luand o gura uriasa de aer. Ea se sperie putin si-l intreaba ce a patit. El ii spune ca a calatorit pe undeva si e bucuros ca s-a intors.
-Esti cam ciudatel, ii arunca fata.
-Si eu te iubesc, ii spune el cu ochii nemiscati.
De sus, batranul si Petre privesc cu interes scena. Apoi se pun iar pe treaba. Pe pescuit, mai bine zis.
A tras rand pe rand toti oamenii. Putini din cei buni, poeti, artisti, muncitori simpli, pictori sau de orice fel si nelegati cum trebuie de lume, au ramas dincolo de nori. Cei rai, avizi dupa putere, bani si gust, s-au intors negresit, ignorand pana si raiul pentru avutiile de jos. Au ramas oameni buni, legati de vreo pasiune sau o iubire, amestecati printre cei rai. Lumea s-a schimbat prea putin...
-Iar am cam dat-o-n bara, Petre.
-Ma-ntorc la poarta, Maria Ta.
Un articol de: Ianis
Nota: Textul este reprodus complet de pe Yuppy.ro, cu acordul autorului.
?
