Din pacate nu stim sa va spunem despre Olga Zlobina decat ca e rusoaica, locuieste la Sankt Petersburg, si face parte din acea pleiada de tineri fotografi talentati din lumea slava. Pe site-ul ei puteti sa admirati o frumoasa serie de imagini surprinse in timpul unei competitii de patinaj artistic – dar pana sa ajungeti acolo, priviti portretele de mai jos. Atmosfera e redata pana in cel mai mic detaliu: de la ipostazele in care e infatisat modelul (la pian, cu crinul), la incaperea dintr-o casa parasita si, nu in ultimul rand, la mediul, care justifica perfect continutul. Zlobina a ales sa-si surprinda modelul pe film. Observam micile imperfectiuni inevitabile atunci cand fotografiezi pe film: grain, noise, fire de praf—toate dau personalitate stilului artistei si fac portretele cu atat mai expresive.






