Nu-i greu sa-ti dai seama daca un grafician are (sau nu) talent, imaginatie si simtul umorului. Rusul Aleksei Baydakov, stabilit la Moscova, face lucrurile cate se poate de clare in ceea ce-l priveste. Principala sursa de umor din ilustratiile lui sunt personajele nemaivazute si nemaintalnite, care fac lucruri la care nici ca te-ai astepta. Dracusorul sprancenat zambeste sardonic de pe umarul unui necunoscut, doua bucati de sushi impart linistite o bancuta, iar o primata amenintatoare se iteste razboinca in cadru. Stilul lui Baydakov aminteste de desene animate, iar personajele lui abunda de detalii si nu le lipseste nici o calitate a volumelor aproape de 3D. Rusul acorda o importanta deosebita personajelor, drept pentru care, de cele mai multe ori, le lasa sa se desfasoare intr-un cadru cat mai neutru. Iar noua nu ne ramane altceva de facut decat sa ne amuzam.









