Roberto Bertero e fotograf si muzician, iar atunci cand nu se ocupa de aranjarea pieselor muzicale ii place sa-si ocupe timpul cu realizarea de peisaje impresionante, in care surprinde intotdeauna si o silueta umana. Personajele sale privesc pe deasupra nemarginirii, fie ca e vorba de cerul plin de nori, la apus, sau senin – inspre o linie a orizontului abia ghicita si peste frumusetea peisajului natural. Despre fotografiile sale aproape suprarealist de frumoase, Bertero spune asa: „Postproductia nu trebuie sa fie niciodata invaziva, pentru ca trebuie sa respecte intru totul arta suprema a naturii si eforturile uriase facute la fata locului. Mai degraba trebuie sa fie un sprijin valoros, care sa compenseze limitarile intrinsece ale aparatelor noastre de fotografiat”.






