Fie ca vi se par oribile sau superbe, pisicile Sphynx, rasa lipsita de blana, are cu siguranta ceva absolut fascinant. De aceeasi parere e si Serena Hodson, care a realizat aceasta serie de imagini, in completarea unui proiect mai vechi de-ale ei, care aduce in fata privitorilor portrete adorabile de animale de companie. Intrebata ce a motivat-o sa fotografieze aceste pisici, Serena a raspuns ca pisicile Sphynx au fascinat-o dintotdeauna, „exista ceva misterios, aproape mitologic la felul in care arata. E ca si cum vin de pe alta planeta. Mi-am dorit sa le fotografiez pentru ca arata atat de bizar incat voiam sa le arat oamenilor frumusetea lor”. Voi ce parere aveti despre ele? Sunt infricosatoare sau superbe?






