Oh, toamna... ce dulce leganare a timpului intrat in canturi aramii! Pentru celebrarea singurului anotimp care imbatraneste, va invitam sa ne lasam purtati de vanturile pustii ale toamnei.
- Toamna
George Bacovia
Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.
S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.
Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.
- Afara-i toamna
Mihai Eminescu
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii;
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri...
Iar maini subtiri si reci mi-acopar ochii.
- Zile de toamna
George Cosbuc
Ieri vedeam pe lunca flori
Mandri fluturi zburatori
Si vedeam zburand albine
Ieri era si cald si bine.
Azi e frig si nori si vant
Frunzele cad la pamant
Florile stau suparate
Vestejesc de bruma toate.
Ieri era frumos pe-afara
Ca-ntr-o calda zi de vara
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.
- Amurg violet
George Bacovia
Amurg de toamna violet ...
Doi plopi, in fund, apar in siluete
-- Apostoli in odajdii violete --
Orasul e tot violet.
Amurg de toamna violet ...
Pe drum e-o lume lenesa, cocheta;
Multimea toata pare violeta,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamna violet ...
Din turn, pe camp, vad voievozi cu plete;
Strabunii trec in palcuri violete,
Orasul tot e violet.
- Ca o reverenta, frunza
Adrian Paunescu
Pregatiri de toamna si la mine-n sange,
si o greutate simt acum la mers,
cred ca-mi face semne frunza ce se frange,
printr-o reverenta dinspre univers.
Doamne, vine toamna, parca-i o dovada
ca-i destula toamna s-o astepte-n noi,
daca nu le vine ochilor sa-si creada
ca senini din toate sunt numai ei doi.
Ca o reverenta frunza-n prabusire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uita sa respire
cand se-aude tipat de cocor in drum.
Sunt schimbari grozave orsiunde, parca,
prin tufise slute - zdrente moi de nimb,
cu prilejul vietii moartea ma incearca,
toamna-i anotimpul ce devine timp.
De-ntrebari finale, ziua este plina,
toamna arde cuprul in copacii gri,
ca o reverenta frunza in lumina
cauta motivul de a se jerfi.
- Toamna
George Cosbuc
Toamna tarziu
In noaptea cu luna,
Cum vajaie codrul
Si geme si suna!
Din nordul cu neguri
Un vuiet rasare
Si vine si creste
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Si bine-ntelege
Al ostilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea sa rascoale
Puteri obosite
Si-njura si urla,
Ca-si simte pierirea.
Si galben se face,
Nu poate s-adoarma,
Nu-si afla nici pace,
Si tremura codrul
Cu inima rupta
De spaima, se zbate,
Cu vantul se lupta,
Pocneste si suna
Si-si urla durerea,
Caci vantul il prinde
Si-l strange de mijloc
Topindu-i puterea!
Si codrul se-ndoaie;
Si-l biruie vantul
Razand il sugruma
Si-i rupe vestmantul
Si parul i-l smulge
Si-n vai il arunca.
Un tipat rasare
Pe deal si pe lunca;
Grabitele pasari
Cu vuiet alearga
Si norii vin stoluri
Pe-ntinderea larga
De spaima s-ascunde
Paraul sub ghiata -
Si regele codru,
Din ultima viata
Suspina vazandu-si
Pustiul, si geme
Si cade pe spate
Si moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Si moare natura
De jalea padurii
In toamna tarzie!
- Monosilab de toamna
George Bacovia
Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vant.
In tacerea grea, gand si animal
Frant.
In odaie, trist suna lemnul mut:
Poc.
Umbre imprejur intr-un gol, tacut,
Loc.
In van peste foi, singur, un condei
Frec.
Lampa plange... anii tai, anii mei
Trec.
Sa ma las pe pat, ochii sa-i inchid,
Pot.
In curand, incet va cadea in vid
Tot.
O, va fi candva altfel natural,
Bis.
Toamna suna-n geam frunze de metal,
Vis.
- Opriti aceasta frunza
Adrian Paunescu
Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.
Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si-apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.
Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.
Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.
- Emotie de toamna
Nichita Stanescu
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
?
